Fata de pe strada Alunului

Iubeam o fată pe strada Alunului

îi duceam iriși, îmi făcea cafea la ibric

într-o primăvară mai albastră

ca nimic,

mâncam, amândoi, dintr-o supă la plic

ne căutam gurile și deveneam

mai păcătoși

mai mici

infimi

nimic…

Am stat, o vară-albastră, `n cada ei

dintr-o garsonieră-nchiriată

pe-Alunului, la catul doi,

ca noi, ca niciodată;

în cada ei fumam țigări de foi

mai scumpe ca orice

doar joi,

în cadă mai puteau să cadă ploi

și fulgere erau, jur, seara

ploile cădeau ca Niagara

înalte

puține

pe loc

deloc…

Ne mântuiam printr-un surâs

”dar face crucea mare” îmi spunea

pe-Alunului, la doi, când amețiți

și goi

cădeam într-o beție, un vârtej…

ah, ceasul bate ora bej

cascadele se-ntorc în munți

și părul argintiu pe tâmple…

eu mai vorbesc puțin, mai mut

mai mulg câte un vis cu ea

am dat țigările pe narghilea

ține mai mult, mai joi

decât am fost în stare să o țin

iubirea din Alunului

la doi…