Te găsesc în pahar ca în rama oglinzii.
Când beau, îţi simt buzele întinse a sărut;
e luxul prim de a te vâna fără gloanţe,
biet vânător sub privirile pradei căzut.
Se îmbracă vara în culori fără viaţă,
numai poeţii spun că în câştig. Eu rezist;
cu paharul în mână şi umbra-ţi pe faţă
mă lovesc de pereţii coloraţi cu-ametist.
Nu se întoarce nimic, nici măcar cântecul
ce-a căzut în mijlocul pădurii odată;
tu căutai scăparea, eu vânam pântecul
care, surprinzător, s-a întors spre săgeată;
arcul s-a transformat dar în lemn de vioară.
Mi-ai cheltuit întreaga suflare din plămâni,
ai călcat peste cântec, ai zâmbit într-o doară
şi ai plecat, ca pradă, la vânători mai buni…
